Trăia cândva pe câmpurile întinse ale Franței libelula Lulu. Era singură și fericită. A fost puiul de libelulă ce s-a rătăcit de familie, dar ca prin miracol a supraviețuit în sălbăticia aspră a naturii. A învățat cum să se țină departe de broscoii înfometați din bălțile mâloase. Toată ziulica zăbovea prin fel de fel de lanuri. De altfel, nu îi era pe plac umezeala, așa că prefera să colinde printre spice de grâu, floarea-soarelui și maci firavi. Când soarele era sus pe cer prefera să stea tolănită pe platoul de semințe ale florilor galbene și grele. Aprecia liniștea și solitudinea.

Într-o după-masă armonia i-a fost dată peste cap de un bondar. Coco îi era numele. Coco nu era chiar leneș, așa cum s-ar crede despre cei din neamul lui. Era frustrat că nu se pricepe să facă ce fac și albinele. Voia să adune și el ce-i mai bun din flori și să facă miere. Nu prea îi ieșeau planurile bondarului bătut de soartă. Coco făcea parte dintr-o familie numeroasă ce ținea mult la tradiție. Răzvrătit din fire, bondarul prefera să colinde aiurea prin fel de fel de locșoare și uita de cele mai multe ori să lase vorbă despre unde se duce cu treabă. Zumzăind fără nicio grijă, gândindu-se pe unde să-și mai fâlfâie aripile lui tinere, Coco a produs un mic deranj unei surate din alt soi.

Lulu și-a arătat ușor iritată neplăcerea cauzată de zumzetul produs de micuța insectă înaripată și dodoloață. Coco și-a cerut sfios iertare și i-a promis libelulei ca pe viitor să marcheze cumva locul prin care își petrece timpul, astfel va ști să ocolească din timp zona. Lulu a înțeles și discuția a început să curgă de la sine. Și-au povestit pe unde au umblat, câte au văzut în viețile lor de o săptămână, respectiv 4 zile. Și-au făcut planuri să colinde zone pe care n-au apucat să le exploreze și să fie tovarăși de călătorie. Și-au depănat cele mai vechi amintiri și mult ar mai fi stat de povești, dacă n-ar fi avut în gând să pornească în călătoria vieții lor chiar din acel moment.

Zis și făcut. Au trecut de lanul de lavandă înflorită și amețitor de parfumată. Coco zbura mai aproape de sol, gravitația nu-i trecea cu vederea rotunjimile. Lulu făcea scamatorii, înălțată mult deasupra lanurilor aurii; ba chiar zbura și deasupra drumului bătătorit de câmp. Erau două gâze libere și pline de viață. Au tot zburat cinci minute până când…


Coco a fost halit de o pisică rătăcită pe câmp, iar Lulu a rămas blocată în radiatorul unui Peugeot 404.