E seară, iar când ți-e foame, de obicei pregătești să mănânci ceva. Dacă nu prea ai chef de astfel de treburi casnice, în cazul în care te ajută ce ai în portofel, mergi să mănânci în oraș. Dacă nu, ciugulești ce mai ai prin frigider, dacă ai frigider, da’ și cămara e bună. Eu am ales prima variantă, pentru că parcă e mai bine să arzi tu mâncarea, decât să dai banii pe ceva care nu îți este tocmai pe gustul tău. Găteam paste și afară tocmai ce se oprise ploaia. Drept e că și frigul îți ațâță mai tare pofta de mâncare.

Tot amestecând în sosul pentru paste, se aude de afară un țipăt lung, urmat de un altul și de încă unul. Acel gen de țipăt pe care nu prea îl iei în serios, pentru că are ca origine gurile cu limbile ascuțite ale copiilor ce se joacă prin micile parcuri din preajma blocurilor gri sau nu. De obicei, fetițele produc un astfel de zgomot, din pricina faptului că se joacă „de-a prinselea” ori „v-ați ascunselea”, iar semi-adrenalina din micile lor trupușoare le face să scoată din gâtlejurile lor un sunet ascuțit, care de cele mai multe ori irită urechile adulților.

Da, dar explicația de mai sus nu a fost valabilă și în această situație. Curiozitatea m-a făcut să trag un ochi pe geamul de la bucătărie. Nu am văzut fetițe, ci doar băieței, cam vreo 5 puștani de vreo 10-12 ani. Prima dată s-au ivit doar doi: cel care era mai înalt și un pic mai voinic îl ținea de mână pe cel mai  firav, iar cel din urmă tot zbiera. Se înțelege că cel mare l-a cam bocănit pe cel mic. Da, și nu doar atât, a și încercat să mușamalizeze situația. Pare-se că s-a cam panicat când a văzut că victima lui nu se simțea prea bine și, bătându-și cu micul pumn în piept, încerca să-și recapete chipurile respirația. Dramatizarea era la ea acasă.

Ceilalți 3 puștani s-au alăturat și ei din partea opusă, atrași fiind de țipetele celui mai firav dintre ei. Ulterior, a venit și o doamnă în toată firea, certându-l pe bătăușul cu sânge rece. Doamna era în trecere, însă simțul justițiar nu a lăsat-o să treacă mai departe ca și cum n-ar fi observat scena. Femeia l-a dojenit pe cel obraznic, dar ce a primit în schimb nu a fost umilință, ci vorbele „Nu vă băgați! Nu știți despre ce este vorba! Nu vă băgați! Am zis”. Puștiul avea replica pregătită, ba chiar și gesticulația nu l-a lăsat la necaz; mâinile cu palmele ridicate în fața pieptului, ca un Pilat spălat de vină înaintea mulțimii.

Văzută de la etajul unu, scena arăta ca o piesă de teatru urmărită din lojă. Spiritele s-au liniștit nițel, pesemne că băieții s-au cam prins că și-au jucat destul rolul pentru o singură seară. Ulterior, coborâse și o doamnă din blocul de vizavi. Cu părul brunet tuns scurt, îmbrăcată cu un pulover alb murdar, parcă un înger venit în ajutorul celui vătămat. L-a luat în brațe pe puștiul firav și l-a consolat, bineînțeles după ce s-a asigurat de starea lui fizică.

Puștiul firav nu va mai zbiera când va fi bărbat, nu pentru că n-ar mai putea, ci pentru că nu-l va lăsa masculinitatea. În ceea ce privește femeile ce-i vor lua apărarea… Ei bine, o parteneră pe cinste l-ar ajuta să evite evenimentele de acest gen, astfel nu ar mai fi nevoie de alinare, ci de cumpătarea de dinainte.

Cât despre bătăuș, funcția de politician poate i s-ar potrivi mănușă. Atitudinea defensivă și convingătoare ar constitui un atu pentru a liniști mulțimile furioase.


P.S.: Scriu aici, să nu uiți,
pe silabe:
răb-da-re