Vai, uite ce păr ai pe mână… Da’ de ce nu scapi de el? Nu e deloc feminin să ai brațele păroase. Chiar așa. Uite că și între sprâncene parcă ai câteva fire de păr. De când ne-am văzut ultima dată, parcă te-ai mai și îngrășat. Vine iarna și ai să te faci cât un butoi dacă nu depui un pic de efort să arăți și tu mai normal. Nu ți-ar strica să slăbești un pic, să arăți mai a domnișoară, să ai o siluetă mai altfel. Mănâncă, da’ să nu sari calu’. Nu mânca mult, doar gustă un pic. Poate ar fi mai bine să treci pe salate. Știu eu o dietă eficientă. Ți-ar prinde bine, știu sigur.

 • Da’ de ce să te irite părul de pe mână, când am putea discuta despre ce am mai făcut în ultima vreme? De ce să te irite părul de pe mână, cănd eu te îmbrățișez cu drag de fiecare dată când ne vedem?

 • De ce să te uiți la firele răzlețe dintre sprâncene, când ne-am putea privi în ochi și povesti despre ce am mai citit în ultima vreme? Poate firele alea dintre sprâncene sunt acolo dinadins, poate eu mă simt bine așa. De ce să nu ne bucurăm unul de prezența celuilalt, când ne vedem atât de rar?

 • Da’ de ce să-mi reamintești și să mă amărăști a nu știu câta oară că am kilograme-n plus, când eu mă bucur să te văd și să povestesc cu tine? De ce să mă înțepi cu remarci care nu-mi aduc bucurie și să-mi prezinți ideea că ceva nu e în regulă cu mine? Dacă tu ai observat ceva la mine, înseamnă că și eu am în vedere greutatea și aspectul meu.

Da’ de ce uităm că valoarea oamenilor vine din interior? De ce să ne pierdem în gânduri și remarci care de cele mai multe ori nu fac decât să răsucească un cuțit în fel de fel de răni vechi și neînchise? De ce uităm că oamenii pot fi sensibili la remarci banale, care pentru cei mai mulți nu au nicio valoare. Cum am reușit să devenim atât de comozi când vine vorba să ne dăm cu părerea despre oameni? De ce valorează atât de mult stratul ăsta de epidermă? Să fie o piele de nu știu ce culoare, să fie fără păr, să fie moale și strălucitoare, fără bube sau alte semne, fără pete și riduri, fără gropițe care trădează celulita și fără acele dungi parcă de tigru, cărora le-am spus vergeturi?

Mă-ntreb… Oare oamenii s-ar mulțumi mai degrabă cu corpuri frumoase, goale pe dinăuntru? Fără minte, fără conștiință și fără glas? Fără empatie și fără gânduri bune. Sau s-ar mulțumi mai degrabă cu un mic bulgăraș de carne, care este empatic, grijuliu și cu care au ce povesti?

Ajungi să fii fericit cu tine, când ți se trântește o nouă părere și te simți din nou complexat. Reușești să slăbești, dar afli că ai urechile clăpăuge. Scapi de urechi sau îți schimbi frizura, ca să ți le acopere și alții îți spun că parcă ai nasul strâmb și se vede mai tare atunci când râzi. Și de fiecare când râzi, te îngrijorezi că vor vedea și alții defectul tău și te decizi că e mai bine să nu zâmbești în poze. Afli că ai brațele prea groase pentru a fi considerată feminină, așa că alegi să porți doar haine cu mâneca lungă. Nu contează cât de cald este afară sau că e vară și ar trebui să ai pielea bronzată, așa cum consideră mulți că ar trebui să arate pielea. Preferi să fii albă ca brânza și să nu atragi atenția. Te străduiești să te pierzi în peisaj, de-ai putea fi invizibilă…

Ultima dată când te-ai văzut cu amica din liceu, ți-a spus că parcă ai fruntea înaltă și că mai bine porți ceva pe cap sau îți faci ceva la păr. Dacă stai nu știu cum, se vede că ai gușă. Când te pui pe scaun, se vede că ai grăsime pe burtă. Dacă stai picior peste picior și ai rochiță mai scurtă ți se vede celulita. Dacă porți haine cu mânecă scurtă, ți se văd brațele păroase și nu contează că e blond, tot păroasă ești. Și pe zi ce trece, îți creezi impresia că nu meriți iubire, atenție și grijă. Realizezi că fericirea e menită celor frumoși și că tu nu te poți încadra în categoria lor, că va trebui să te obișnuiești cu ideea că faci parte din echipa oamenilor demni de dispreț. Începi să te desconsideri și să te afunzi în nefericire, pentru că simți că atragi remarcile negative și că poate le și meriți. Începi să te mulțumești cu mai puțin și să te închizi în tine, pentru că nu vrei să atragi atenția nimănui.

Ne vine atât de ușor să observăm un lucru diferit și să arătăm cu degetul. Mă gândesc că poate e firesc să avem deprinderea asta, de când am inventat nefiresc de multe standarde cu privire la ce ar trebui să fie încadrat la categoria „frumos”. Îmi vine greu să nu judec în minte lucruri, dar când încep să-mi dau cu părerea în gând, îmi readuc aminte că frumusețea oamenilor e însăși diversitatea. Oameni grași sau slabi, înalți sau scunzi, cocoșați sau atletici, cu piele fină sau ridată. Suntem toți frumoși în felul nostru!


Ah, da. Era să uit. Atât femeile, cât și bărbații sunt complexați. Atât că unii reușesc mai ușor să ascundă „neajunsurile” impuse de societate. La fel cum o fată nu e fericită de brațele groase, așa și un băiat e nemulțumit de încheieturile subțiri.